Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Revelion Portugalia grup 2

Lisabona – Obidos – Nazare – Porto – Santiago de Compostela – Aveiro – Coimbra – Batalha – Alcobaca – Fatima
EUR 1060 00 EUR
pret/persoana
Revelion la Lisabona în acorduri de fado, “acolo unde pământul se sfârșește și începe marea”
Când ne gândim la Portugalia ne vin în minte acordurile melancolice ale fadourilor cântate de Amalia Rodrigues şi de Mariza precum şi romanele baroce, încărcate de semnificaţii, scrise de către Jose Saramago. Prin urmare vă invităm să petreceţi noaptea dintre ani în atmosfera romantică a orașului Porto, capitala Portugaliei de Nord, listată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dacă ne veți însoți în acest program veți avea prilejul de a degusta celebrul vin de Porto, de a explora frumoasa Lisabona, de a vizita locuri încărcate de istorie şi credinţă, unde veți putea fi martori ai miracolelor divinităţii, care se vor putea reflecta şi asupra dumneavoastră, la Fatima, unde miracolele s-au întâmplat şi continuă să se întâmple! Portugalia vă așteaptă să-i descoperiți orășelele pitorești, peisajele frumoase, cu castele clădite în vârf de munte şi nu în ultimul rând cu un popor cald şi primitor.

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Canalul Central

Obiective arta: Cartierul istoric Belem, Torre de Belem, Biserica Dos Jeronimos, Cartierul Alfama, Bulevardul Avenida da Liberdade, Piaţa Marques de Pombal, Piaţa Restauradores, Piaţa Rossio, Biserica gotică renascentistă Santa Maria, Santiago de Compostela, Porto: Cartierul Ribeira, Catedrala Veche, Biserica Sao Francisco, Clădirea Bursei, Primăria, Sediul Băncii Naţionale, Centrul vechi, Gara Sao Bento, Podul Dom Luis I, Aveiro: fosta mănăstire de călugărițe Convent of Jesus, Catedrala din Aveiro, Coimbra: Universitatea, Catedrala Se Velha de Coimbra Aeminium, Universitatea şi Catedrala Se Velha de Coimbra Aeminium, Mănăstirea dominicană Santa Maria de Victoria, Sanctuarul Fecioarei de la Fatima, Capela Apariţiilor, Catedrala modernă Igreja da Santissima Trindade

Obiective distractii: Seară specială de Revelion în restaurantul hotelului, vizită la o cramă de vinuri din Porto

Info tarif:

1060 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 270 EURO

 


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 70 euro/pers.

Nr minim de turisti: 20

Ghizi: Însoţitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 6



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Frankfurt – Lisabona
  • Masa:  În avion
  • Cazare:  Hotel Vip Executive Entrecampos 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 12:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare cu compania Lufthansa, zbor LH 1419 (14:30 / 16:05) spre Frankfurt, de unde se va pleca cu zborul LH 1172 (20:35 / 22:40) spre Lisabona, capitala Portugaliei, situată la vărsarea Fluviului Tejo (Tagus) în Oceanul Atlantic, fiind nu numai singura capitală europeană situată pe coasta Atlanticului, dar și cea mai vestică de pe continent. Cazare în Lisabona la Hotel Vip Executive Entrecampos 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Lisabona
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Vip Executive Entrecampos 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Cartierul istoric Belem Torre de Belem Biserica Dos Jeronimos Cartierul Alfama Bulevardul Avenida da Liberdade Piaţa Marques de Pombal Piaţa Restauradores Piaţa Rossio
  • Optionale:  Seară specială de Revelion în restaurantul hotelului
  • Descriere:  Mic dejun. În această dimineață vom face alături de ghidul local un tur panoramic și pietonal al oraşului Lisabona, care va include cartierul istoric Belem, puternic legat de descoperirile maritime portugheze, cu frumoasele monumente istorice din sec. XV - XVI. Vom face o oprire pentru fotografii la celebrul Torre de Belem, o bijuterie a artei manueline, monument intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi la Monumentul Descoperirilor Maritime, cândva punctul de plecare al câtorva expediţii maritime, monument modern construit în cinstea comemorării a 500 de ani de la moartea Prinţului Henric Navigatorul. Vom vizita Biserica Dos Jeronimos, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, construită în stil manuelin în anul 1502, unde se află mormintele lui Vasco da Gama şi Luis de Camoes, marele poet portughez. Ne vom îndrepta apoi către unul dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului, Alfama, vestit pentru pitoreştile străduţe înguste, cu magazine ale diverşilor meşteşugari, după care vom face o incursiune în centrul oraşului, în Baixa, pentru a admira Bulevardul Avenida da Liberdade, Piaţa Marques de Pombal, Piaţa Restauradores și Piaţa Rossio. După-amiază timp liber pentru vizite pe cont propriu și cumpărături. Seara veţi putea celebra trecerea dintre ani, admirând focurile de artificii organizate în centrul orașului, simțind de aproape atmosfera unică prin care portughezii celebrează trecerea dintre ani, Portugalia fiind faimoasă pentru petrecerile în aer liber de Revelion. Opţional, veţi putea participa la o seară specială de Revelion în restaurantul hotelului sau într-un restaurant local (detalii vor fi furnizate după 1 noiembrie). La Mulţi Ani 2023! Cazare în Lisabona la Hotel Vip Executive Entrecampos 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Lisabona – Obidos – Nazare – Porto
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel HF Ipanema Park 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Biserica gotică renascentistă Santa Maria
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Obidos, unul dintre cele mai pitoreşti orăşele din Portugalia, complet închis între zidurile unui castel medieval, cu străzi înguste şi căsuţe albe tradiţionale, cu balcoane din fier forjat, fiind fără îndoială una dintre cele mai clasice aşezări fortificate din Portugalia. Vom intra în Obidos prin poarta estică ridicată în sec. al XVIII-lea, vă veţi plimba pe străduţele pietonale pavate cu piatră, printre casele cu ziduri albe şi veţi vedea (exterior) biserica gotică renascentistă Santa Maria, care adăposteşte picturi din sec. al XVII-lea. Ne vom îndrepta apoi spre Nazare, o frumoasă staţiune, fost sat de pescari, unde vom face o pauză pentru dejun. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Porto, cel de-al doilea oraș al Portugaliei, unul dintre cele mai vechi din Europa, al cărui centru istoric a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1996. Cazare în Porto la Hotel HF Ipanema Park 5* (sau similar 5*).


Ziua 4. Porto – Santiago de Compostela – Porto
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel HF Ipanema Park 5* (sau similar 5*)
  • Optionale:  Santiago de Compostela
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru a descoperi oraşul cu arterele sale comerciale și cu restaurantele în care se servesc preparate tradiţionale precum tripas, francesinha și multe altele sau puteți participa la o excursie opţională cu însoţitorul român de grup la Santiago de Compostela, capitala istorică a provinciei spaniole Galicia. Veţi traversa frontiera în Spania, pentru a ajunge în oraşul pelerinilor, al treilea mare oraş sfânt şi centru spiritual al creştinismului, după Ierusalim şi Vatican, distrus de armatele musulmane la sfârşitul sec. al X-lea, care a fost complet reconstruit în secolul următor. Cu ale sale clădiri în stil roman, gotic şi baroc, oraşul vechi este una dintre cele mai frumoase zone urbane din lume, cu străduţe pietruite care se deschid în pieţe largi, cu importante edificii care înconjoară impresionanta Catedrală, unde se găseşte şi celebrul Portico de la Gloria. Partea veche a oraşului Santiago de Compostela a fost integrată în Patrimoniul Mondial al siturilor protejate de UNESCO încă din anul 1985. Aşezarea a devenit un nucleu al pelerinajului creştin după descoperirea unui mormânt despre care s-a presupus că aparţine Sf. Apostol Iacob, fratele Sf. Apostol Ioan (Santiago el Mayor, în spaniolă). Tradiţia populară privind numele de „Compostela” afirmă provenienţa acestuia din cuvintele latine „campus stellae”, însemnând „câmpuri de stele”, ducând mai departe la traducerea întregului nume „Santiago de Compostela” prin „Sf. Iacob din câmpul cu stele”. Se spune că moaştele Sf. Apostol Iacob au fost aduse în Spania din Orientul Mijlociu şi ar fi fost îngropate în locul în care un păstor ar fi zărit o stea, iar mai apoi a ridicat o biserică deasupra lor. Mai târziu mica bisericuţă a ajuns să fie înlocuită cu actuala Catedrală din Santiago de Compostella. Revenire în Portugalia și cazare în Porto la Hotel HF Ipanema Park 5* (sau similar 5*).


Ziua 5. Porto – Aveiro – Coimbra
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Coimbra by Melia 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Porto: Cartierul Ribeira Catedrala Veche Biserica Sao Francisco Clădirea Bursei Primăria Sediul Băncii Naţionale Centrul vechi Gara Sao Bento Podul Dom Luis I Vizită la o cramă de vinuri Aveiro: Canalul Central Fosta mănăstire de călugărițe Convent of Jesus Catedrala din Aveiro Coimbra: Universitatea Catedrala Se Velha de Coimbra Aeminium Universitatea şi Catedrala Se Velha de Coimbra Aeminium
  • Descriere:  Mic dejun. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului Porto, care va include Ribeira, impunătoarea Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, clădirea Bursei, Primăria, sediul Băncii Naţionale și zona centrală cu Gara Sao Bento, faimoasă pentru panourile din plăci ceramice (azulejos) care descriu diverse personalităţi şi scene istorice de mare importanţă pentru istoria Portugaliei. În continuare vom admira podul Dom Luis I, emblema oraşului, proiectat de Theophile Seyrig, discipolul faimosului arhitect francez Gustave Eiffel și vom încheia ziua cu o vizită la o cramă de vinuri din zona Vila Nova de Gaia, unde vom participa la o degustare a renumitelor vinuri de Porto. Vom pleca spre regiunea centrală a Portugaliei, ale cărei orașe principale sunt Coimbra și Aveiro. Prima vizită o vom face în Aveiro, important oraș industrial și portuar, numit și „Veneția Portugaliei”, în centrul căruia vom admira Canalul Central, fosta mănăstire de călugărițe Convent of Jesus, datând din sec. al XV-lea, actualmente muzeu, Catedrala din Aveiro, fosta biserică a mănăstirii dominicane, construită în stil baroc portughez și clădiri din secolele XIX și XX, în stil Art Nouveau și Art Deco. Ne vom continua drumul spre Coimbra, al treilea oraş ca mărime al Portugaliei, cea mai importantă aşezare din regiunea centrală a ţării, prima capitală portugheză, care ocupă un loc special în inimile tuturor portughezilor, deoarece aici a fost fondată în anul 1290, de către regele Dinis, prima Universitate din Portugalia, una dintre cele mai vechi din lume, inclusă în 2013 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur al oraşului care va include Universitatea şi Catedrala Se Velha de Coimbra Aeminium, simbolul oraşului, una dintre cele mai frumoase clădiri din Portugalia. Cazare la Hotel Coimbra by Melia 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Coimbra – Batalha – Alcobaca – Fatima
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Cinquentenario 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Mănăstirea dominicană Santa Maria de Victoria
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom deplasa către Batalha, unde vom vizita superba mănăstire dominicană Santa Maria de Victoria, cu frumoasele sale vitralii, care datează din sec. al XV-lea, construită în onoarea victoriei de la Aljubarrota din anul 1386. Asemănătoare cu catedrala Notre Dame din Paris, mănăstirea este una dintre cele mai bine păstrate şi bine realizate structuri ale stilului gotic târziu din Portugalia, care păstrează însă şi multe elemente manueliene și care a devenit o mândrie naţională a Portugaliei, fiind adăugată pe lista Monumentelor Mondiale din Patrimoniul UNESCO în anul 1983. Ne vom îndrepta apoi spre o altă mănăstire impresionantă inclusă în Patrimoniul UNESCO din anul 1989, cea de la Alcobaca, a cărei biserică este prima și cea mai mare în stil gotic timpuriu din Portugalia. În interiorul bisericii vom putea admira superbele monumente funerare ale regelui Pedro I și iubitei sale Ines de Castro, asasinată în anul 1355 din ordinul regelui Afonso al IV-lea, tatăl lui Pedro. În continuarea zilei vom pleca spre Fatima, renumit centru religios şi de pelerinaj, ridicat pe locul unde au avut loc mai multe apariţii ale Fecioarei Maria în anul 1917. Basilica Maicii Domnului din Fatima este un lăcaş de cult naţional însemnat atât pentru portughezi, cât şi pentru întreaga lume catolică. Aceasta a fost ridicată pe locul în care trei mici păstori, fraţii Jacinta de 7 ani şi Francisco Marto de 11 ani, însoţiţi de fetiţa Lucia dos Santos de 10 ani, au avut viziuni în care au recunoscut-o pe Maica Domnului, caracterizată de aceştia drept „o doamnă mai strălucitoare decât soarele”. Vom avea prilejul să simțim și să ne încărcăm cu energia locului deoarece ne vom caza în Fatima la Hotel Cinquentenario 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Fatima – Aeroport Lisabona – Munchen – Bucureşti
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Sanctuarul Fecioarei de la Fatima Capela Apariţiilor Catedrala modernă Igreja da Santissima Trindade
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita Sanctuarul Fecioarei de la Fatima, centru mondial de pelerinaj al bisericii catolice, vom intra în biserica unde se află mormintele micilor păstori, Lucia, Francisco şi Jacinta, în Capela Apariţiilor şi în Catedrala modernă Igreja da Santissima Trindade, construită recent, într-un stil futurist. Vom fi apoi transferați la aeroportul din Lisabona pentru plecarea spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1779 (14:10 / 18:15), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LH 1654 (20:25 / 23:20).

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Frankfurt – Lisabona și Lisabona – Munchen – București cu compania Lufthansa
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • transferurile menţionate în program
  • 2 nopţi cazare cu mic dejun inclus în Lisabona în hotel de 4*
  • 2 nopţi cazare cu mic dejun inclus în Porto în hotel de 5*
  • 1 noapte cazare cu mic dejun inclus în Coimbra la hotel de 4*
  • 1 noapte cazare cu mic dejun inclus în Fatima în hotel de 4*
  • transport intern pe toată durata programului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • tur panoramic al oraşului Lisabona cu ghid local
  • intrarea la Biserica Don Jeronimos din Lisabona
  • excursie la Obidos și Nazare
  • tur panoramic al oraşului Porto cu ghid local şi degustare de vinuri
  • tur panoramic al oraşului Coimbra cu ghid local
  • vizite la Aveiro, Batalha și Alcobaca
  • vizită la Fatima
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxele de oraș care se achită individual la recepția hotelurilor
  • bacşişuri: 40 euro/pers. pentru şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • Cina de Revelion (detalii după data de 15.11.2022)
  • excursiile opţionale se rezervă şi se achită din ţară, tarifele acestora fiind calculate pentru un minim de 20 participanţi; în cazul în care numărul participanţilor este mai mic, tariful se va recalcula; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerii locali IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare