Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Croaziera in Golful Persic

Sharjah – Al Ain – Dubai – Abu Dhabi – Doha – Muscat
EUR 2280 00 EUR
pret/persoana
Croazieră în Golful Persic cu vizitarea capitalelor inclusă. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Emiratele Arabe Unite – Arabia Saudită – Qatar – Oman
Vă invităm să descoperiţi câteva dintre țările Golfului Persic de-a lungul unei croaziere pe elegantul vas Costa Toscana, inaugurat în anul 2021. Veți avea ocazia de a descoperi Dubaiul, cel mai spectaculos oraş al Golfului Persic, ce epatează cu cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, Abu Dhabiul, cu cea mai mare moschee din Emiratele Arabe Unite, Doha, perla Golfului Persic ce ţine să întreacă prin spectaculozitate celelalte rivale din zonă și nu în ultimul rând Muscatul, capitala Omanului. De asemenea veți avea prilejul a vedea și Sharjahul, capitala culturală al Emiratelor, dar și Al Ain, supranumit Orașul Grădinilor. Veți trăi o experiență unică într-o lume plină de contraste, un mixt inedit între tradiții și concepte arhitecturale futuristice, toate într-un mănunchi de perle pe care le veţi descoperi în această croazieră arabă.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Emiratele Arabe Unite – Arabia Saudită – Qatar – Oman

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Emiratele Arabe Unite – Arabia Saudită – Qatar – Oman

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Golful Persic

Obiective arta: Sharjah: Muzeul Culturii Arabe, Muzeul de Științe, Muzeul de Arheologie, Moscheea regelui Faisal, Monumentul Coranului, Al Ain: Muzeul Național Al Ain, Muzeul șeicului Zayed, Jumeirah Mosque, World Trade Centre, vechea arhitectură a Dubaiului, Marea Moschee Sheikh Zayed, Corniche Road, Palatul Prezidenţial, Hotelul palat „Palatul Emiratelor”, Muzeul de Artă Islamică, Blocurile zgârie nori din West Bay, The Pearl Qatar, Clădirea Operei, Palatul Al Alam

Obiective traditii: Traversarea Creek-ului cu tradiţionala barcă Abra

Obiective distractii: Cumpărături la Souq Waqif și Muttrah Souq, piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, saloane de masaj, bibliotecă, casino, restaurante, artere comerciale, numeroase baruri, spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi discotecă pe vasul de croazieră

Info tarif:

TARIF I:  2280 EURO / loc în cabină interioară; Supliment single: 300 EURO

TARIF II:  2440 EURO / loc în cabină cu hublou; Supliment single: 350 EURO

TARIF III:  2590 EURO / loc în cabină cu balcon; Supliment single: 380 EURO

TARIF I:  1980 EURO / loc în cabină interioară; Supliment single: 300 EURO

TARIF II:  2140 EURO / loc în cabină cu hublou; Supliment single: 350 EURO

TARIF III:  2290 EURO / loc în cabină cu balcon; Supliment single: 380 EURO


tarif cu taxele de aeroport și portuare incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pentru un grup mai mic de turiști, tariful se va recalcula

Nr minim de turisti: 20

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 1 Pensiune completă: 7



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Dubai – Sharjah
  • Masa:  În avion
  • Cazare:  Hotel Occidental Sharjah Grand Beach 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 12:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Fly Dubai). Plecare spre Dubai cu compania Fly Dubai, zbor FZ 1798 (14:10 / 21:05). După sosirea în Dubai vom fi transferaţi la Sharjah pentru cazare la Hotel Occidental Sharjah Grand Beach 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Sharjah – Dubai
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Sharjah: Muzeul Culturii Arabe Muzeul de Științe Muzeul de Arheologie Moscheea regelui Faisal Monumentul Coranului
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom explora alături de însoțitorul de grup și ghidul local, al treilea oraș al Emiratelor, după Dubai și Abu Dhabi, Sharjah. Vom porni într-un tur panoramic al capitalei culturale a Emiratelor prilej cu care vom admira Muzeul Culturii Arabe, Muzeul de Științe, Muzeul de Arheologie, Moscheea regelui Faisal, precum și Monumentul Coranului. Ne vom deplasa apoi spre Dubai pentru a ne îmbarca pe vasul de croazieră Costa Toscana. Cină și cazare la bordul vasului de croazieră.


Ziua 3. Dubai – Al Ain – Dubai
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Optionale:  Al Ain: Muzeul Național Al Ain Muzeul șeicului Zayed
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom porni alături de însoțitorul de grup și ghidul local într-o excursie în care vom descoperi Al Ain, al patrulea oraș al Emiratelor, supranumit Orașul Grădinilor. Ne vom deplasa aprox. 120 km în interiorul continentului spre frontiera cu Omanul, având ocazia de admira pe traseu peisaje cu diferite forme de relief. În Al Ain vom putea admira Muzeul Național Al Ain, cel mai vechi din emirate și Muzeul șeicului Zayed. Vom reveni în Dubai pentru cazare cu pensiune completă la bordul vasului.


Ziua 4. Dubai
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Jumeirah Mosque World Trade Centre Vechea arhitectură a Dubaiului Traversarea Creek-ului cu tradiţionala barcă Abra
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom porni alături de însoțitorul de grup și ghidul local într-un tur al orașului Dubai, prilej cu care vom vedea Jumeirah Mosque, superb exemplu de arhitectură neo-islamică, vom continua turul panoramic cu World Trade Centre pentru a ajunge în zona Al-Bastakia pentru a admira vechea arhitectură a Dubaiului. Vom traversa Creek-ul cu tradiţionala barcă Abra spre piaţa de mirodenii şi de aur. Vom reveni la bord pentru cazare cu pensiune completă. Vasul va părăsi portul la ora 23:00.


Ziua 5. Abu Dhabi
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Marea Moschee Sheikh Zayed Corniche Road Palatul Prezidenţial Hotelul palat „Palatul Emiratelor”
  • Descriere:  Mic dejun. La ora 09:00 vasul va ajunge în Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, care până în urmă cu 40 de ani, era doar un mic sat pescăresc și care în numai câteva decenii, după ce au fost descoperite depozitele mari de petrol, a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Vom descoperi atracțiile orașului alături de însoțitorul de grup și ghidul local într-un tur panoramic care ne va oferi posibilitatea de a cunoaşte istoria şi cultura acestui stat. Vom vizita Marea Moschee Sheikh Zayed, cea mai mare din Emirate, fondată de Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, în interiorul căreia se află cel mai mare covor din lume, cu o suprafață de 5627 m2 şi cel mai mare candelabru, cu un diametru de 10 m. Vom continua turul panoramic pe Corniche Road unde vom putea vedea clădirile rezidenţiale și de business spectaculoase, vom admira imaginea palatelor emirilor, Palatul Prezidenţial, hotelul palat „Palatul Emiratelor”. Vom reveni la vasul de croazieră în a doua parte a zilei. Vasul va părăsi portul la ora 23:59. Pensiune completă și cazare la bord


Ziua 6. Doha (Qatar)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Muzeul de Artă Islamică Blocurile zgârie nori din West Bay The Pearl Qatar Souq Waqif
  • Descriere:  Mic dejun. La ora 14:00 vasul va ajunge în Doha, capitala Qatarului, una dintre destinaţiile cele mai căutate pentru festivaluri, evenimente, dar şi pentru cumpărături. Fremătând de activitate, oraşul Doha este cunoscut ca fosta „perlă” a satelor de pescuit, aflat într-o continuă schimbare, fiind motorul economiei ţării, iar desemnarea statului Qatar ca viitoare gazdă a campionatului Mondial de Fotbal în 2022 este o dovadă în plus a puterii investiţiilor derulate în această parte a lumii. Vom porni alături de însoțitorul de grup și ghidul local într-un tur panoramic al orașului Doha, în timpul căruia vom putea vedea Muzeul de Artă Islamică aflat lângă portul de dhow, vom putea fotografia de pe cornişă blocurile zgârie nori din West Bay, vom merge la The Pearl Qatar, insula artificială de aprox. 400 ha. Vom ajunge de asemenea și la Souq Waqif, marele bazar ce datează din sec. al XIX-lea dar reconstruit între anii 2004 - 2006, în stil tradițional. Vom putea vedea în bazar mirodenii, materiale textile, animale vii, toate într-o experienţă ce ne va activa toate simţurile. Întoarcere la vasul de croazieră care va părăsi portul la ora 21:30. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 7. Navigare
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Optionale:  Piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, saloane de masaj, bibliotecă, casino, restaurante, artere comerciale, numeroase baruri, spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi discotecă pe vasul de croazieră
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom bucura de facilităţile vaporului de lux, cum ar fi: piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, saloane de masaj, bibliotecă, casino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri. Seara ne vor aştepta diverse spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi bineînţeles, discotecă. Pensiune completă şi cazare la bord.


Ziua 8. Muscat (Oman)
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas croazieră
  • Transport:  Vas croazieră
  • Obiective:  Clădirea Operei Palatul Al Alam Muttrah Souq
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața la ora 07:00 vom ajunge în Oman. Vom porni alături de însoțitorul de grup și ghidul local în explorarea Muscatului, capitala sultanatului Oman, care în traducere din limba arabă înseamnă „loc de acostare”, dat fiind faptul că este situată într-un port natural la Marea Arabiei, de-a lungul Golfului Oman, în imediata apropiere a strâmtorii Hormuz, unde albastrul Oceanului Indian se întâlnește cu deșertul străbătut de beduini. Muscatul este unul dintre cele mai vechi orașe din Orientul Mijlociu, datând încă din sec. al II-lea. În antichitate a fost centrul comerțului cu tămâie dintre sudul Arabiei, Grecia, Roma și întreaga Mediterană, numit pe atunci Khour Rouri, pe care grecii l-au redenumit ulterior Muscat. Vom face un tur panoramic, prilej cu care vom vedea cum arhitectura modernă se împletește cu stilul tradițional al construcțiilor și de a descoperi cum un oraș modern coexistă în armonie cu legenda Reginei din Saba și a lui Sindbad Marinarul. În timpul turului vom avea ocazia de a admira frumoasele clădiri din cartierul ambasadelor, clădirea Operei, cu o capacitate de 1100 locuri, construită în anul 2011 la ordinul sultanului Qaboos, pentru ca în final, să admirăm din exterior splendoarea palatului Al Alam, reşedinţa Sultanului Qaboos, flancat de forturile portugheze Mirani & Jalali construite în sec. al XVI-lea. Vom face apoi o scurtă incursiune în exoticul Muttrah Souq a cărui atmosferă ne va purta cu cel puțin un secol înapoi în timp, de unde vom putea cumpăra tradiţionalele bijuterii de argint lucrate manual. Întoarcere la vasul de croazieră care va părăsi portul la ora 16:00. Pensiune completă și cazare la bord.


Ziua 9. Dubai – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Mic dejun. La ora 12:30 vom reveni în Dubai și, după debarcarea de pe vasul de croazieră, vom fi transferaţi către aeroport pentru plecare spre București cu compania Fly Dubai, zbor FZ 1795 (18:30 / 22:05).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Dubai – Bucureşti cu compania Fly Dubai
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi locale (pot suferi modificări)
  • taxele portuare (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 1 noapte cazare cu mic dejun la Sharjah în hotel de 4*
  • 7 nopţi cazare cu pensiune completă inclusiv apă, limonadă, ceai și cafea la dozator, pe vasul de croazieră COSTA TOSCANA
  • tur de oraş în Sharjah cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Al Ain cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Dubai cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Abu Dhabi cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Doha cu însoțitor de grup și ghid local
  • tur de oraş în Muscat cu însoțitor de grup și ghid local
  • activități de recreere pe vas: piscină, teatru, discotecă, bibliotecă, fitness, saună
  • transferurile aeroport – hotel, port – aeroport
  • ghizi vorbitori de limbă engleză
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
  • bacșișuri pentru croazieră: 12 euro/pers./zi (vor fi achitate direct de către turişti la sfârşitul croazierei odată cu celelalte cheltuieli opţionale de pe vas)
  • bacşişuri: 40 euro/pers. pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita cel mai târziu conducătorului de grup la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 50 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte: NOTĂ: - alocarea cabinelor se va face în ordinea efectuării înscrierilor şi în limita disponibilităţii - taxele de port se pot modifica de către autoritatea portuară - pentru mai multe informaţii legate de flota COSTA CRUISES, descrierea cabinelor, facilităţilor, etc. vă rugăm să consultaţi site-ul oficial al companiei www.costacruises.com IMPORTANT !!! Documente necesare: paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei (nu se acceptă paşaport temporar) O persoană sub 21 de ani nu poate să rezerve o cabină în croazieră sau să ocupe singură o cabină, cu excepţia cazului în care este însoţită de un părinte, tutore sau o persoană care a împlinit deja vârsta de 21 de ani. Orice minor sub 18 ani care nu călătoreşte în compania părinţilor săi, trebuie să prezinte, în momentul îmbarcării, o scrisoare notarială (în limba engleză) prin care părinţii îşi dau acordul cu privire la călătoria minorului şi autorizează persoana care îl însoţeşte pe minor să semneze în cazul aplicării tratamentului de urgenţă recomandat de doctorul de la bordul vasului sau în cazul practicării anumitor activităţi sportive la bord; în plus, persoana respectivă trebuie să aibe şi cazier judiciar la ieşierea din România. Părinţii sau tutorii legali care călătoresc cu un minor cu un nume diferit decât al acestora, sunt obligaţi să prezinte un document oficial (certificat de naştere / de divorţ etc.), pentru a dovedi că sunt părinţii sau tutorii copiilor în cauză.

Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentul de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăţi
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare